Prezenţi de ani de zile pe micile ecrane cu mici scenete şi glume care făceau deliciul telespectatorilor, mai ales pentru cei de vârsta a treia, Romică Ţociu şi Cornel Palade trebuie să-şi caute o altă emisiune. Partidele de bingo televizat pe care le prezentau nu vor mai avea loc, pentru că firma organizatoare şi-a pierdut licenţa!
Astfel, Bingo Uniplay a pierdut licenţa de joc şi nu va mai fi difuzat de Antena 1, ceea ce înseamnă implicit că simpaticul cuplu de artişti de comedie nu vor mai apărea pe micul ecran în această formulă. Potrivit unui comunicat al Oficiul pentru Jocuri de Noroc, măsura a venit în urma unui control, după ce mai mulţi jucători au reclamat că nu şi-au primit premiile. ”Ca urmare a verificărilor de specialitate efectuate de Direcţia Generală de Supraveghere şi Control a ONJN, precum şi a faptului că societatea Monte Calm Play SRL a fost sancţionată în mod repetat pentru nerespectarea reglementărilor în vigoare privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în data de 26 aprilie 2017, Comitetul de Supraveghere al ONJN a decis revocarea licenţelor de organizare pentru activităţile de bingo televizat şi slot-machines deţinute de societatea în cauză”, arata ONJN, în comunicat.